Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor din Alba Iulia pentru prevenirea delincvenței juvenile și a violenței în școli

0

La data de 12 noiembrie 2025, în intervalul orar 08.00 – 13.00, polițiștii Biroului Siguranță Școlară și cei din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Avram Iancu” Alba, au desfășurat 31 de activități, pe raza municipiului Alba Iulia, pentru prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și a situațiilor de victimizare a minorilor în incinta/zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar.

Polițiștii au inițiat discuții cu peste 450 de elevi, fiind abordate teme care vizează violența, consumul de tutun, alcool și substanțe interzise, absenteism, violență verbală și consecințele bullyingului.

De asemenea, polițiștii au desfășurat și activități de instruire a cadrelor didactice pe linia gestionării violenței în mediul școlar, precum și a identificării comportamentelor specifice consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor.

Consolidarea siguranței copiilor presupune un efort colectiv.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top