La data de 07 iulie a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au fost sesizați, prin apel 112, să intervină la un accident rutier produs pe DN 14B, în localitatea Șeica Mică.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că în timp ce conducea un autoturism pe DN 14B, (direcția Copșa Mică – Blaj), un tânăr în vârstă de 18 ani, din județul Alba, din cauze care urmează a fi stabilite, a pierdut controlul direcției de deplasare și a derapat în afara părții carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto și un tânăr de 19 ani, din Blaj, pasager în autoturism, au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital, conștienți.
În continuare, sunt efectuate cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.