În noaptea de 15/16 iunie 2025, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat un autoturism, pe DJ 750 A, la kilometrul 2+500 de metri, care era răsturnat, iar în interiorul acestuia nu se afla nicio persoană.
Din verificările efectuate de către polițiști, a reieșit că un tânăr de 17 ani, din localitatea Sohodol, județul Alba, ar fi condus autoturismul, pe DJ 750 A, și ar fi pierdut controlul volanului, răsturnându-se.
În urma evenimentului rutier, tânărul nu a suferit leziuni corporale. Polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,45 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, polițiștii au constatat că autoturismul nu figurează înmatriculat, plăcuțele de înmatriculare fiindu-i atribuite altui autoturism.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis de conducere, conducere sub influența alcoolului și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.