Patrule școlare, demonstrații de abilitate canină, jocuri, concursuri și alte surprize, dedicate siguranței copiilor, pregătite de polițiștii din Bihor, în prima zi a evenimentului „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
Luni, 26 mai a.c., a avut loc debutul în județul Bihor a evenimentului național „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. Prima zi a evenimentului a fost dedicată siguranței copiilor.
Astfel, în intervalul orar 10.00 – 12.00, sub genericul „Pași siguri spre o copilărie în siguranță!”, în zona Parcului I.C. Brătianu din municipiul Oradea, polițiștii din Bihor au desfășurat activități interactive, dedicate siguranței copiilor.
Prin jocuri, ateliere, demostrații și materiale educative, polițiștii de la prevenire, alături de cei de la proximitate și rutieră, precum și de specialiști criminaliști, le-au oferit celor mici informații utile despre cum să se protejeze acasă, pe stradă, la școală.
La activități au fost prezenți și doi câini polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, care au efectuat demonstrații de abilitate canină, spre încântarea celor mici.
De asemenea, elevii au beneficiat de prezența Laboratorului Mobil Criminalistic, în cadrul căruia, copiii au avut ocazia să învețe din tainele profesiei de polițist criminalist.
Totodată, în cadrul atelierului de educație rutieră, în Laboratorul Mobil de Educație Rutieră, copiii au vizionat filmulețe preventive realizate de polițiștii din Bihor și au învățat semnificația unor indicatoare rutiere și a principalelor reguli pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni și bicicliști.
În cadrul evenimentului au fost activate patrulele școlare de circulație, iar la trecerea de pietoni din proximitatea parcului, sub atenta supraveghere și îndrumare a polițiștilor, elevii au avut ocazia de a transpune în practică, în condiții reale de trafic, cunoștințele privind circulația pe drumurile publice, însușite în timpul activităților educative cu tematică rutieră, derulate de-a lungul timpului alături de polițiștii din Bihor.
Tot luni, 26 mai a.c., sub genericul „Ne jucăm, desenăm, reguli noi învățăm”, polițiștii de prevenire și cei rutieri au derulat ateliere de educație rutieră, alături de elevii de gimnaziu, de ciclu primar și de preșcolari de la instituții de învățământ din Oradea și din județul Bihor.
Prin intermediul jocurilor, desenelor, cu sprijinul covorului rutier, al mini indicatoarelor rutiere și al unor filmulețe educative, polițiștii de prevenire i-au învățat pe copii principalele reguli de circulație și cum să circule corect pe drumurile publice, pentru a preveni victimizarea prin accidente rutiere.
Peste 500 de copii au beneficiat, luni, de activitățile preventive organizate de polițiștii din Bihor, special pentru siguranța acestora.
Reamintim că, în perioada 26 –30 mai a.c., la nivel naţional se desfăşoară „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, eveniment prin care se urmăreşte sensibilizarea cetățenilor cu privire la importanţa prevenirii criminalităţii şi la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecție, a unei conduite antivictimale şi antiinfracţionale.
În perioada menţionată, prin colaborarea dintre poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi poliţiştii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea, polițiștii Biroului de Siguranță Școlară, polițiștii de ordine publică, și polițiștii rutieri, la nivelul întregului judeţ sunt desfăşurate activităţi structurate pe mai multe domenii preventive, fiecare zi având o temă specifică, selectată în baza priorităților Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității.
Activitățile desfășurate de polițiștii bihoreni în cadrul Săptămânii Prevenirii Criminalității sunt organizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Fundația Lampas, Orășelul Copiilor din municipiul Oradea, Universitatea Oradea, Fundația Comunitară Oradea, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor, alături de unități școlare din județul Bihor.







