Cât de jos am ajuns, ca nație, dacă astăzi, în fruntea Curții Constituționale, se află un om suspectat că a fost colaborator al Securității – instrumentul represiunii, al torturii psihologice, al distrugerii destinelor? Marian Enache, președintele CCR, nu este doar o umbră sinistră din trecut, ci simbolul pervers al continuității sistemului opresiv în post-comunism.
Acest individ, care a girat, cu un zâmbet rece, anularea votului românilor, care a făcut scut în jurul politicienilor corupți și a mutilat democrația prin decizii cu iz de execuție politică, este acum bănuit că a făcut parte din aparatul care a turnat, șantajat și distrus vieți pentru regimul Ceaușescu.
Să nu ne mai prefacem că e vorba doar de „presupuneri”. Avem în față o cleptocrație cu față juridică, o rețea de relicve securistice infiltrate în cele mai înalte poziții ale statului. Enache nu este o excepție. El este regula într-o piesă macabră, în care poporul votează degeaba, legile se răstoarnă prin decizii dictate de interese obscure, iar Constituția a devenit o hârtie pe care elitele se șterg cu aroganță.
Ce trebuie să mai aflăm ca să înțelegem că România e condusă din umbră de urmașii torționarilor? Câte voturi mai trebuie anulate? Câte decizii aberante mai trebuie să vedem? Cât timp mai acceptăm ca niște fosile ale Securității să ne țină lecții de constituționalitate?
Destul! Dacă Marian Enache a fost colaborator al Securității, trebuie demis, anchetat și adus în fața opiniei publice pentru a da socoteală. Nu putem construi un viitor liber pe temelia minciunii, trădării și a unei justiții confiscate.
România nu este proprietatea lor. CCR nu este moșia lor. Și dacă nu îi oprim acum, ne vom trezi din nou cu dictatorii în jilțuri și cu poporul în genunchi.
