Evgheni Prigojin, cunoscut ca șef al Grupului Wagner, a murit, după ce avionul în care se afla alături de late 9 persoane, s-a prăbușit în Rusia.
Toate cele 10 persoane din avion, inclusiv trei membri ai echipajului, au murit în accident, a declarat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit agenției de presă de stat RIA Novosti.
Avionul a decolat din capitala Rusiei, Moscova, și se îndrepta spre Sankt Petersburg.
Potrivit agenției de presă de stat RIA Novosti, avionul s-a prăbușit în districtul Bologovsky din regiunea Tver din Rusia.
Potrivit oficialilor ruși, pe lista pasagerilor s-a afla un bărbat cu numele un Prigojin.
Până acum s-au găsit opt cadavre la locul prăbuşirii avionului, potrivit agenţiei de presă RIA.
Avionul în care se afla Prigojin, a fost doborât de o rachetă trasă de apărarea antiaeriană rusă aflată din acea zonă.
Astăzi se împlinesc 2 luni, de la revolta eșuată pornită de Prigojin împotriva Rusiei.
După eșecul revoltei Evgheni Priogojin a fost exilat în Belarus.
Evgheni Prigojin s-a născut în Leningrad (în prezent Sankt Petersburg), în 1961, la nouă ani după Putin. Tatăl său a murit când era mic.
În 1981, Prigojin a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru jaf și agresiune, însă a fost eliberat după un deceniu.
Ulterior, el a deschis o afecere în Sankt Petersburg, notează Al Jazeera. Așa l-a cunoscut pe Vladimir Putin, pe atunci viceprimar al orașului.
Prigojin a folosit această legătură pentru a dezvolta o afacere de catering și a obținut contracte profitabile cu guvernul rus, fapt care i-a adus porecla de „Bucătarul lui Putin”.
Ulterior, el s-a extins în alte domenii, inclusiv în mass-media.
În 2014, Prigojin a fondat Wagner, o companie militară privată ai cărei luptători au fost mobilizaţi în sprijinul aliaţilor Moscovei în ţări precum Siria, Libia şi Republica Centrafricană. Statele Unite au sancţionat-o şi au acuzat-o de atrocităţi, ceea ce Prigojin a negat.
– Prigojin a recunoscut că a fondat şi finanţat Internet Research Agency, o companie despre care Washingtonul spune că este o „fermă de troli” care s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016 din SUA. În noiembrie 2022, el a declarat că a intervenit în alegerile din SUA şi că va face acest lucru din nou.

