Sute de credincioși au participat vineri seară, la slujba Deniei Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala Ortodoxă din orașul Cugir.
Încă de la ora 18.00, credincioșii s –au adunat cu mic cu mare la slujba de înmormântare a Mântuitorului Hristos. Aici aceștia au aprins lumânări și au cântat, alături de preoți, Prohodul Domnului.
La finalul slujbei, preoții împreună cu credincioșii prezenți la slujbă, cu lumânări în mână au mers în procesiune cu Sfântul Epitaf (o bucată de pânză zugrăvită cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului), și au înconjurat de trei ori lăcașul de cult.
Această procesiune simbolizează cortegiul funerar care l-a purtat pe Iisus Hristos, de la locul unde a fost răstignit la mormânt.
Ultima oprire se face în fața ușii bisericii, unde soborul de preoți a oficiat o scurtă slujbă.
Apoi preotul trece primul pe sub Sfântul Epitaf, urmat apoi de fiecare credincios care sărută Sfânta Evanghelia, Sfânta Cruce şi Sfântul Epitaf.
Trecerea pe sub Sfântul Epitaf simbolizează trupul coborât de pe cruce al Mântuitorului, pentru a învia împreună cu El.
După terminarea procesiunii, Sfântul Epitaf este dus în Altarul Bisericii, fiind așezat pe Sfânta Masă din Altar. Aici va rămâne în toată perioada pascală, până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când este aşezat la locul său în biserică.
Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, este ultima zi din Săptămâna Patimilor, este ziua care a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos.
Prohodul Domnului este o alcătuire de slujbă în trei stări, cu o melodie frumoasă, cântată și de credincioși, pe care se cântă textele rânduite de Sfânta Biserică, texte numite Prohodul Domnului, ce se încadrează la slujba Utreniei din Sâmbăta Mare, din Sâmbăta Sfintelor Pătimiri și care se oficiază, de fapt, vineri seara.
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce după firea omenească, iar Prohodul Domnului este un fel de slujbă de înmormântare, în care se pomenește importanța morții Mântuitorului, care s-a făcut pentru oameni și pentru mântuirea lor. Alcătuirea Prohodului este atribuită imnografului bizantin Iosif Studitul. În țara noastră, această slujbă a fost tipărită pentru prima oară la Buzău, în anul 1836.
