Tragedie la Vințu de Jos: Un bărbat, a fost ucis de taurii pe care îi creștea în gospodărie

0

Un bărbat în vârstă de 69 de ani, din Valea Goblii, comuna Vințu de Jos, a fost ucis marți, de către taurii pe care îi creștea în propria gospodărie.

La data de 11 octombrie 2022, în jurul orei 16,00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din localitatea Valea Goblii, comuna Vințu de Jos, a fost găsit, decedat, în gradina locuinței sale.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că bărbatul, în vârstă de 69 de ani, ar fi fost atacat de către cei doi tauri pe care îi deținea în gospodărie.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar în urma necropsiei s-a stabilit că moartea a fost violentă și s-a datorat multiplelor traumatisme suferite. Cercetările sunt continuate sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top