Joi: Debutează Festivalului Internațional de Folclor, care se desfășoară la Aiud. Vor participa peste 300 de dansatori din 8 țări

0

Municipiul Aiud, va fi în perioada 28-31 iulie, gazda celei de-a X-a ediții a Festivalul Internațional de Folclor.

Festivalul se va desfășura în Piața Dr. Constantin Hagea din Aiud, iar la eveniment și-au anunțat prezența peste 300 de dansatori din 8 țări.

Municipiul nostru va fi gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice din: Bulgaria, Macedonia de Nord, Mexic, Polonia, Serbia, Slovacia și Turcia.

Alături de aceste ansambluri, publicul aiudean se va bucura de prezența pe scena festivalului a următoarelor ansambluri din România: Ansamblul Folcloric „Lugojana” din Lugoj, Ansamblul de dansuri maghiare „Pipacs” din Ciumbrud, Ansamblul profesionist „Mureșul” Târgu Mureș și bineînțeles, Ansamblul „Doina Aiudului”.

Festivalul va debuta joi, 28 iulie 2022, începând cu ora 18:00. În cele 4 seri de spectacol, toate ansamblurile vor urca pe scena festivalului și vor încânta publicul cu minunatele costume populare, precum și cu muzica și dansurile specifice fiecărei țări, nelipsind surprizele pregătite cu ocazia acestui regal folcloric.

Tradiționala paradă a portului popular va avea loc joi, de la ora 18:00, aiudenii fiind invitați să ia contact cu tradițiile, obiceiurile, muzica și dansurile ansamblurilor folclorice prezente la festival.

Organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt: Primăria și Consiliul Local Aiud, Consiliul Județean Alba, Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Festivalul Internațional de Folclor este singurul eveniment din județul Alba organizat sub egida CIOFF – Consiliul Internațional al Organizatorilor de Festivaluri de Folclor, partener oficial al UNESCO.

Invităm aiudenii să se bucure de serile de folclor autentic și să dovedim cu toții că suntem gazde de excepție.

Programul pe ore și zile al celei de-a 10-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor Aiud

Joi, 28 iulie 2022:

18:00 Parada portului popular

19:30 Deschiderea oficială

Ansamblul “Doina Aiudului” – România
Ansamblul “Stanimaka” – Bulgaria
Ansamblul” Toska” – Macedonia
Ansamblul „Pipacs” – Ciumbrud, Romania
Ansamblul “Ankara University Faculty Of Medicine Folk Dance Group Anadolu” – Turcia
Ansamblul “Kalina” – Polonia
Ansamblul „Lugojana” – România
Ansamblul „Folklor Group Čarnica” – Slovacia
Ansamblul “Compañia Folklorica Del Bernal” – Mexic
Ansamblul „Zora” Belgrad – Serbia
Ansamblul Profesionist „Mureșul” Tg. Mureș – România

Vineri, 29 iulia 2022

20:00 Programul artistic:

Ansamblul “Kalina” – Polonia
Ansamblul” Toska” – Macedonia
Ansamblul “Doina Aiudului” – România
Ansamblul “Folklor Group Čarnica” – Slovacia
Ansamblul „Lugojana”, România
Ansamblul “Ankara University Faculty Of Medicine Folk Dance Group Anadolu” – Turcia
Ansamblul Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba Iulia – România

Sâmbătă, 30 iulie 2022

20:00 Programul artistic:

Ansamblul “Ankara University Faculty Of Medicine Folk Dance Group Anadolu” – Turcia
Ansamblul “Kalina” – Polonia
Ansamblul “Doina Aiudului” – România
Ansamblul “Stanimaka” – Bulgaria
Ansamblul „Zora” Belgrad – Serbia
Ansamblul “Compañia Folklorica Del Bernal” – Mexic

Duminică, 31 iulie:

20:00 Spectacol de gală:

Ansamblul „Pipacs” – România
Ansamblul “Stanimaka” – Bulgaria
Ansamblul” Toska” – Macedonia
Ansamblul „Lugojana” – România
Ansamblul “Kalina” – Polonia
Ansamblul „Folklor Group Čarnica” – Slovacia
Ansamblul “Doina Aiudului” – România
Ansamblul “Ankara University Faculty Of Medicine Folk Dance Group Anadolu” – Turcia
Ansamblul „Zora” Belgrad – Serbia
Ansamblul “Compañia Folklorica Del Bernal” – Mexic
23:00 – Foc de artificii

Distribuie

Lasă un comentariu

Top