Trupele ruse încearcă să cucerească centrala de la Cernobîl. Lupte purtate în zonă cu trupele ucrainene

0

Rusia a lansat joi dimineață o amplă operațiune de atac în Ucraina, după ce Vladimir Putin a anunțat că vrea „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Ziua a început cu numeroase bombardamente și atacuri cu rachete în Kiev, Odesa, Mariupol, Harkov, Nipru, Kramatorsk, dar și în multe puncte strategice și baze militare. Atacurile au continuat și la sol, precum și în aer, cu lupte între elicoptere și avioane de vânătoare.

Trupele rusești și cele ucrainene, sunt angrenate în lupte grele, în zona centralei nucleare de la Cernobîl.

Trupele lui Vladimir Putin, au intrat în zonă prin Belarus, și încearcă să cucerească zona strategică a Cernobîului, zonă în care se află și centrala nucleară.

Anunțul a fost făcut de către consilierul în Ministerul de Interne ucrainean, Anton Gheraşcenko, pe o rețea de socializare.

„Informaţii importante despre invazia rusă! Trupele invadatorilor de pe teritoriul Belarusului au intrat în zona centralei nucleare de la Cernobîl. Gărzile Naţionale care păzesc depozitul de deşeuri radioactive opun rezistenţă încăpăţânată. Dacă instalaţia de depozitare a deşeurilor nucleare este distrusă de atacuri, atunci praful radioactiv se poate răspândi pe teritoriile Ucrainei, Belarusului şi ţărilor UE!” a fost mesajul consilierului ucrainean

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat şi el că trupele ruseşti se află în zona Cernobîl, precizând că „aceasta este o declaraţie de război împotriva întregii Europe”.

„Forţele de ocupaţie ruse încearcă să pună mâna pe Cernobîl. Apărătorii noştri îşi dau viaţa pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. Aceasta este o declaraţie de război împotriva întregii Europe”, a scris Volodimir Zelenski, joi, pe Twitter.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top