Ordin de protecție pentru un bărbat din Blaj, acuzat de violență domestică. Bărbatul și – a agresat soția

0

Un bărbat din municipiul Blaj, s-a ales cu dosar penal pentru violenţa în familie și ordin de protecție provizoriu.

Acesta este acuzat ca și – a agresat și amenințat soția cu moartea, după o discuție avută în contradictoriu.

La data de 10 aprilie 2021, polițiștii din Blaj au intervenit la o locuință din municipiu unde, printr-un apel prin 112, a fost semnalată o posibilă faptă de violență în familie.

Din primele verificări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, un bărbat de 43 de ani și-ar fi agresat soția și ar fi amenințat-o cu moartea.

Față de acesta, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care a fost obligat să părăsească locuința comună și i-a fost interzis să se apropie de soția sa. Pe numele său a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie și amenințare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top