Vagon regal constuit în anul 1928, va fi recondiționat în Parcul Feroviar Teiuș

0

Un vagon care a aparținut trenului regal și inaugurat în anul 1928, de către Familia Regală a României, fabricat la Uzinele ERNESTO BREDA- MILANO, a ajuns luni, în Parcul Feroviar din orașul Teiuș.

Vagonul care a aparținut garniturii regale, este într – o stare avansată de degradare, va fi recondiționat de către specialiștii din cadrul Parcului Feroviar.

„Parcul Feroviar al orașului nostru a mai primit, în generoasa sa găzduire, o piesă importantă, care face ca încet, încet, ce părea la început un vis prea îndrăzneț și îndepărtat să devină o realitate nu doar pentru orașul nostru, cu un trecut ceferist impresionant, nu numai pentru județul nostru ci pentru întreaga regiune.

Profitând de o mobilizare umană și tehnică de excepție, la capătul unei zile pline, un vagon salon din componența trenului regal, construit în anul 1928, la Uzinele Ernesto Breda –Milano, a garat, în condiții de siguranță, în Parcul Feroviar din proximitatea Gării CFR Teiuș, intrând într-o binemeritată odihnă și refacere. Sperăm, ca într-un timp scurt, mâini pricepute să-i redea strălucirea de altă dată, iar povestile nespuse ale vechilor obiecte feroviare din parcul nostru feroviar, legate de trecut, prezent și viitor ne motivează pe cei de acum, să le punem în valoare și să nu uităm de puternicele noastre rădăcini ceferiste. Am fost sprijiniți tehnic, logistic și uman în demersul nostru de societățile comerciale, instituții și oameni, cărora pe aceasta cale dorim să le transmitem, mulțumirile noastre!

SC RETTER GROUP SRL, personal domnului administrator, Guido Retter, o firma specializată pe suprastructuri rutiere cu angajați serioși și de nădejde.

SC TRANS GHIOANCA SRL, prin domnul administrator Ghioancă Daniel și echipa sa

SC BAUMIT ROMANIA COM SRL – Fabrica Teius – domnului director de fabrică, Dobrea Dan

SC REGIO EXCAVATII SRL, domnului administrator Aurelian Jisa

Primăriei Teiuș, prin personalul foarte bine mobilizat și determinat

Adevăraților ceferiști care au fost cu inima și fapta alături de noi, pe toată durata acțiunii și nu numai.

Tuturor celor care au făcut posibil înființarea și creșterea a ceea ce este acum și cu siguranță, va reprezenta” Parcul Feroviar” al orașului nostru², este mesajul transmis, de către primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălăi.

Povestea Trenului Regal al României

Trenul Regal folosit în prezent de către Familia Regală a fost inaugurat în anul 1928 şi a fost gândit ca un mijloc de transport pentru Regele Ferdinand şi Regina Maria, în vizitele lor pe teritoriul României Mari.

Trenul Regal al României a fost comandat de Regele Ferdinand I al României în anul 1926 la uzinele Ernesto Breda/Construzioni Meccaniche din Milano. El a intrat în serviciul Casei Regale a României în 1928, la un an după moartea Regelui Ferdinand.

Primii zece ani din istoria trenului sunt legaţi de Regina Maria, Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Regele Carol al II-lea.

Trenul Regal a fost iniţial folosit la realizarea vizitelor de stat din ţările vecine şi la vizitarea comunităţilor. Actualul Tren Regal a purtat paşii Reginei Maria şi Regelui Carol al II-lea în diverse comunităţi din ţară şi în călătoriile lor din străinătate.

Trenul a adus-o pe Regina Elena în ţară în anul 1940, când s-a întors din exil.

Regele Mihai, alături de Regina Elena, a călătorit mult cu Trenul Regal în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Tot Trenul Regal este cel care a purtat Familia Regală pe drumul exilului, în ianuarie 1948.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top