Deși se bucură de contracte de zeci de milioane de dolari, încheiate cu parteneri străini, Fabrica de Arme Cugir, riscă să întâmpine probleme la livrarea comenzilor.
Totul a început în urmă cu două săptămâni când la Cugir, sub impulsul manipulării, a avut loc, un protest ”spontan” organizat, iar activitatea a fost oprită.
” Desigur că ne afectează aceste opriri de activitate mai ales în punctele de foc ale fabricii. Sperăm să nu mai întâmpinăm astfel de situații neprevăzute, avem livrări de onorat și riscăm să întâmpinăm întârzieri. ” – a spus directorul general al unității, Nicolae Mihăilesc.
Protestul spontan și scandalul de la FAC s-a declanșat pe fondul a unor nemulțumii ale salariaților, ignorate de conducerea ROMARM.
Surse din cadrul FAC spun că de fapt ar fi vorba de o serie ” sabotaje” puse la cale chiar de un angajat în administrația Fabricii de la Cugir, care încearcă să însceneze o luptă internă. Miza pare să fie Sindicatul ”Apărarea ”.
La Cugir continuă acțiunea de retehnologizare a producției pentru creşterea productivității și calității.
Un ultim produs al Fabricii de Arme , a fost prezentat chiar marți la Alba Iulia. Este vorba de pușca automată de calibru 5,56×45 milimetri assault rifle, model 2017.
Este o armă în plastic, ajustabilă în funcție de umărul militarului. Inclusiv mânerul e din plastic și încărcătorul e dintr-un aliaj mai ușor. Cu alte cuvinte arma este cu în jur de 300 de grame mai ușoară decât un AKM. Este un produs nou, în dezvoltare și omologare cu Ministerul Apărării Naționale din România.

