1000000 pentru Unire! Primarul comunei Șpring a pornit o campanie de strângere de semnături pentru cel mai mare proiect de România

0

Primarul comunei Șpring, Daniel-Gheorghe Rusu se simte încrezător, iar astăzi, a început strângerea de semnături pentru cel mai mare proiect de România. ”Strângem 1000000 de semnaturi pentru a legifera Revizuirea Constituției României privind Reîntregirea României Mari! Cei care simțiți românește, semnați această inițiativă!”, este îndemnul primarului Rusu.

Într-un timp foarte scurt, astăzi, până în ora 12.00, Daniel-Gheorghe Rusu a reusit să strângă 150 de semnături. ”Acest grup de inițiativă a luat naștere din patriotism, pentru a repara o greșeală morală și pentru că un tratat nu poate să rupă un ”membru” din trupul țării. Grupul de inițiativă a pornit cu 25 de inși, iar acum avem lideri în toată țara și am obținut și sprijinul tuturor partidelor politice din România. Această campanie se va încheia la 1 decembrie 2018, la Alba Iulia, printr-un mars al Unirii, ”Marșul Centenarului”, unde, alături de 100.000 de oameni, atât din țară cât și din Moldova de peste Prut, vor afirma: ”Trăiască România Dodoloață!”, ne-a precizat primarul comunei Șpring. Cei care doresc să semneze această înițiativă, o pot face pe platforma online: Semnez.eu

 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top