Ioan Dîrzu : Avem un președinte iresponsabil – Johannis Bețe-n roate, care blochează dezvoltarea țării!

0

Prea ocupat cu campania electorală și cuprins tot mai mult de dorința de a câștiga un nou mandat de președinte, Klaus Johannis e împotriva a tot ceea ce este benefic pentru țară și pentru români. Avem un președinte interesat doar de procentele de popularitate, un președinte care lasă schiurile deoparte nu pentru a-și onora obligațiile ce-i revin, ci pentru a bloca activitatea Guvernului PSD-ALDE.

Așa s-a întâmplat și atunci când a refuzat numirea celor doi miniștri, Olguța Vasilescu și Mircea Drăghici, invocând tot felul de motive în loc să accepte realitatea. Johannis este un președinte dezinteresat de soarta țării și a românilor, care după ce a blocat activitatea Guvernului și-a dus mai departe dorința de-a fi Gică-contra și a amânat decizia de promulgare a bugetului, susținând că ar fi fost făcut de camarila de partid. Prin urmare, în loc să susțină dezvoltarea țării președintele răstălmăcește adevăruri clare: *la Sănătate sunt cu 6 miliarde de lei mai mult decât anul trecut; *la Educație bugetul a crescut cu aproape 10 miliarde de lei față de anul trecut; *la Investiții s-au alocat50 de miliarde de lei – un buget record, din care doar pentru infrastructură  – transporturi revin 6 miliarde de lei; *bugetul Ministerului Fondurilor Europene este mai mare cu 6,4 miliarde de lei; absorbția fondurilor europene, acum la 26%, în media UE, va crește la 40% din totalul alocat României.

            Consecințele dezinteresului președintelui față de români și cele ale nepromulgării legii bugetului sunt: *blocajul creșterii alocațiilor pentru copii; blocajul dezvoltării investițiilor; *blocajul creșterii pensiilor; *blocajul creșterii salariilor. Concluzia: BLOCAREA DEZVOLTĂRII ȚĂRII! Blocând bugetul pentru acest an Johannis – Bețe-n roate demonstrează că nu este interesat de creșterea veniturilor românilor, nici de îmbunătățirea actului medical, ci doar de bunăstarea sa, de campania electorală cu care se amăgește că i-ar putea aduce un nou mandat de președinte.

E ușor de observat că prin fiecare demers al său împotriva dezvoltării țării Johannis demonstrează că e un președinte iresponsabil, care își bate joc de cetățenii țării! Gestul său de blocare a bugetului este susținut de Opoziție, care încearcă zadarnic să-i convingă pe români că Johannis ar fi salvatorul țării, care aduce bunăstare cetățenilor. Nici vorbă de așa ceva! E clar că printr-o astfel de atitudine Johannis nu mai poate să primească votul românilor pentru încă un mandat. Nu vrea să susțină dezvoltarea țării și nu știe să fie președintele tuturor românilor! Așa că ar trebui să fie lăsat să învețe!

Distribuie

Lasă un comentariu

Top