Doi tineri din județele Dâmbovița și Vaslui, sunt cercetați de polițiști pentru infracțiunea de furt.
Cei doi sunt acuzați că au distrus trei camere de supraveghere, după care au sustras bunuri în valoare de 5.000 lei de la o fermă din Doștat.
La data de 21 septembrie 2022, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș – Postul de Poliție Doștat, au identificat doi tineri, de 21 și 24 de ani, din județele Dâmbovița, respectiv Vaslui, care sunt bănuiți de săvârșirea unor fapte de furt și distrugere care au fost sesizate poliției la data de 20 septembrie 2022.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în seara zilei de 18 septembrie 2022, ar fi pătruns, cu o căruță, în incinta unei ferme din comuna Doștat, cu scopul de a sustrage bunuri, iar pentru a nu fi identificați ar fi distrus 3 camere de supraveghere video amplasate pe un stâlp, în incinta fermei.
Ulterior, ar fi sustras, din depozitele fermei, mai multe bunuri a căror valoarea a fost estimată de 5.000 de lei, între care mai mulți saci cu furaje concentrate, material porumb, făină și material lemnos.
Întregul prejudiciu cauzat prin fapta de furt a fost recuperat.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi tineri.