SCANDALUL PARCĂRILOR : Primăria Alba Iulia vrea parcări cu plată inclusiv pe străzi secundare precum Olteniei, Iașilor sau Timotei Cipariu. Consilierii Locali ai PSD fac apel la cetățeni!

0

Fără a avea motive fundamentate, legitime, credibile, concrete și fără a acționa în interes obștesc, Primăria municipiului Alba Iulia vrea să amenajeze parcări cu plată pe mult prea multe străzi din municipiul Alba Iulia, inclusiv secundare, precum Mușețelului, Gheorghe Pop de Băsești, 9 Mai, George Coșbuc, Călărașilor, Plevnei, Crișanei sau Olteniei. Unitatea cetățenilor este, în aceste condiții, singura ”armă” cu care se poate ”lupta” împotriva acestei decizii, în condițiile în care primăria nu a învățat nimic din criticile aduse de Instituția Prefectului vechiului proiect, proaspăt revocat. 

Pe site-ul Primăriei Alba Iulia a fost publicat un nou proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice cu plată din municipiu, care prevede trei zone tarifare ce înglobează zeci de străzi principale dar și secundare. Singurii care pot câștiga ”lupta parcărilor cu plată nejustificate” sunt albaiulienii, având în vedere că, potrivit anunțului postat, etapa de consultare a populației se desfășoară în perioada 22.03.2019 – 22.04.2019. Astfel, în această perioadă sunt așteptate sugestiile și observațiile dumneavoastră! Acestea pot fi depuse, în scris, la sediul Primăriei municipiului Alba Iulia de pe str. Calea Moților, nr.5A, Camera 8 – Registratura.

Noul regulament vine, practic, ca urmare a intenției, iar ulteriori revocării vechiului proiect de hotărâre referitor la aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice cu plată. Acesta a fost atacat în instanță de către Instituția Prefectului și suspendat de drept. Astfel, nu mai putea produce efecte până la soluționarea cauzei de către instanțele judecătorești competente. Revocarea s-a vrut pentru că soluționarea litigiului ar fi putut dura foarte mult – iar primăria își dorește instituirea cât mai rapidă a taxelor –, dar și, posibil, de teama unei soluții nefavorabile în instanță. În proiectul revocat se precizează că într-o altă ședință se propune din nou spre dezbatere regulamentul, dar este menționat și că se va ”ține cont și de criticile aduse acestuia de către Instituția Prefectului”. Din păcate, după cum vede, nu s-a ținut cont.

Consilierii locali ai PSD Alba Iulia nu au putut vota împotriva unui proiect de hotărâre care prevede revocarea parcărilor cu plată – dar nici nu sunt de acord cu prevederile celui nou –, vor face tot ce ține de ei pentru a le elimina definitiv și așteaptă în continuare ca Instituția Prefectului să-și exercite atribuțiile.    

Dar haideți să vedem cum a înțeles Primăria Alba Iulia să țină cont de criticile Instituției Prefectului și care sunt străzile propuse pentru taxarea parcărilor:

Zona 0 (roșie)

– taxare de luni până vineri, între orele 08:00 – 20:00 , sâmbătă și duminică între orele 00:00 – 24:00

Parcările din perimetrul Cetății:

– Intrare pe la Hotel Cetate (autoturisme și autocare)

– Intrare pe la Casa de Cultură (autoturisme și autocare)

– Intrare pe la Ryma (autoturisme și autocare)

– Intrare Caroline (dinspre str. Apulum)

– Parcarea de la Hotel Cetate

– Parcarea de lângă Casa de Cultură

– Parcare Bld. Transilvaniei ( între Bld. 1 Decembrie și Bld. Revoluției)

– Parcarea de sub biserica M. Viteazul (zona cimitirului)

II. Zona 1 (albastră):

A.- taxare 08.00 – 18.00 (luni-vineri), 08.00-16.00 sâmbătă și duminică

CENTRU:

– Zona tribunal: Piața Iuliu Maniu + Parcare Tribunal + Frederic Mistral + Strada Primăverii (H.Parc-Spice Gym) + Parcare Taxe și Impozite

– Zona Primărie

– Parcare Strada Vasile Alecsandri ( Casa Armatei), Parcare față Banca Transilvaniei și magazin Unirea

– str. Teilor

– str. Trandafirilor

– str. Avram Iancu

– Parcare Electrica, ambele părți

– str. Regina Maria

– Piața Alessandria

– Parcare strada Traian – Basarabiei

– Strada București ( Consiliul Județean)

– Str. Ion I.C. Brătianu

– Parcare Primărie ( Nu cea rezervata pentru institutie) 

– Parcare Șomaj

– str. Lucian Blaga

– str. Mihai Viteazul

– str. Nicolae Titulescu

– str. Decebal

– Piața Consiliului Europei

– str. Doinei

B.-taxare 08.00 – 20.00 (luni-vineri), 08.00-16.00 sâmbătă și duminică

CETATE:

– str. Aurel Vlaicu

– Bld. 1 Decembrie

– Str. Vasile Goldiș

– Str. Cloșca

– Bld. Transilvaniei (de la Bld. Revoluției până la intersecția cu strada Iederii)

– Bld. Revoluției

– Str. Toporașilor (de la sens giratoriu-intersecția cu str. Ghioceilor)

– Calea Moților (vis-a-vis OMV)

– Str. Septimius Severus

– Parcarea din fața Stadion

– Str. Mușețelului

– Str. Gheorghe Pop de Băsești

– Str. Crișan

– Str. 9 Mai

III. Zona 2 (galbenă)

– Taxare 08.00 – 18.00 (luni-vineri), liber sâmbătă și duminică

CENTRU:

– Str. Simion Bărnuțiu

– Strada Primăverii(între intersecțiile Trandafirilor și Simion Bărnuțiu)

– Str. George Coșbuc

– Str. Călărașilor

– Str. Vasile Alecsandri (zona Cimitir evreiesc)

– Parcare Gara – Bulevardul Ferdinand

– Str. Munteniei (între intersecțiile Traian și Bld. Ferdinand)

– Str. Dobrogei

– Str. Moldovei (între intersecțiile Iașilor și Bld. Ferdinand)

– Str. Iașilor

– Str Plevnei

– Str. Crișanei

– Str. Olteniei

– Parcare zona Restaurant Chinezesc

CETATE:

– Str. Timotei Cipariu

– Bulevardul Republicii

Așa după cum se poate vedea și în print screen-ul atașat acestui material, tarifele – diferențiate în funcție de zone – nu sunt întocmai mici și pot fi o povară pentru șoferii care trebuie să parcheze zilnic, mai multe ore. Măsura nu ar fi fost întru totul ilegitimă dacă s-ar fi instituit parcări cu plată doar în zonele turistice și ultracentrale ale municipiului și dacă, bineînțeles, numărul locurilor de parcare nu ar fi fost atât de disproporționat față de numărul mașinilor din oraș. De asemenea, – deși nu actuală, dar în directă legătură – reprobabilă este și măsura ridicării autovehiculelor parcate neregulamentar, în condițiile actuale, în care numărul parcărilor este mult prea mic, iar investiții pentru aceste nevoi nu au fost realizate. 

Este, practic, imposibil de înțeles raționamentul care a stat la baza intenției de instituire a parcărilor cu plată pe astfel de străzi, iar motivele invocate de primărie nu sunt legitime – ”pentru descongestionarea și fluidizarea traficului în zonele aglomerate ale municipiului” – cu toate că foarte multe dintre străzile menționate mai sus nu fac parte din zone aglomerate, iar pe ele șoferii parchează îndeobște pentru a ajunge la serviciu sau pentru că acolo locuiesc. 

Mai mult decât atât, regulamentul prevede că sumele încasate din taxe și AMENZI vor fi utilizate cu exclusivitate pentru modernizarea parcărilor existente şi înfiinţarea de noi locuri de parcare subterane, la sol şi supraterane,  în contextul în care (ATENȚIE!) primăria anunțase în urmă cu ani buni că va construi astfel de parcări. Acum se pare că are nevoie de bani din amenzi. 

La fel de regretabil este că regulamentul nu vine deloc în sprijinul proprietarilor de mașini întrucât Primăria municipiului – proprietarul parcărilor – nu este responsabilă de securitatea vehiculelor şi a bunurilor aflate în acestea, dar nici în cazul producerii unor eventuale daune.

Nici cei care își vor face abonamente de parcare nu vor fi mai avantajați, întrucât acestea nu reprezintă o garanție a ocupării unui loc anume, iar responsabilitatea de a-l găsi îi revine deținătorului mașinii. ”Negăsirea unui loc liber nu poate constitui o scuză pentru ocuparea unui loc nemarcat pentru parcare sau a unui loc interzis”, se arată în regulament.

În lumina celor arătate mai sus, considerăm că albaiulienii sunt singurii care pot câștiga ”lupta parcărilor cu plată nejustificate” iar noi, consilierii locali ai PSD Alba Iulia, îi vom sprijini cu toate forțele. 

Am considerat, totodată, că aceste informații – în special tarifele zonele tarifare – sunt de interes public și, în lipsa unei mediatizări corespunzătoare a emitentului, am ales să redactăm noi un comunicat de presă care sperăm să ajungă la cât mai mulți dintre dumneavoastră.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top