La data de 19 iunie 2025, polițiștii din municipiul Aiud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Unirea, cercetat pentru conducerea sub influența alcoolului.
În după-amiaza zilei de 19 iunie 2025, polițiștii rutieri din Aiud au oprit, pentru control, pe strada Transilvaniei din municipiul Aiud, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Unirea, județul Alba.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.