Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru lovire, pe numele unui bărbat din Alba Iulia

0

Polițiștii din Alba Iulia au emis un ordin de protecție provizoriu și un doar penal, pe numele unui bărbat din municipiu.

Bărbatul este acuzat că acesta și-a agresat fosta soție, pe fondul unor discuții avute în contradictoriu.

În seara zilei de 28 decembrie 2022, Poliția Municipiului Alba a fost sesizată de o femeie de 34 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost agresată de fostul soț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din Alba Iulia, ar fi agresat-o pe femeie, în timp ce se aflau într-o locuință de pe raza municipiului Alba Iulia.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie de femeie.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top