Motociclist lovit de fulger în Pianu de Sus. Intervenție de urgență a echipajelor SMURD

0

Un incident grav s-a petrecut în această seară, în localitatea Pianu de Sus, județul Alba. Un motociclist, în vârstă de aproximativ 26 de ani, ar fi fost lovit de un fulger, fiind găsit inconștient, în stop cardio-respirator.

Pentru salvarea bărbatului, au fost mobilizate echipaje SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș, în cooperare cu un echipaj SMURD TIM din cadrul Detașamentului Alba. La fața locului au fost trimise o ambulanță SMURD tip EPA și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.

Paramedicii au început imediat manevrele de resuscitare. Intervenția este în dinamică, iar autoritățile transmit că vor reveni cu informații oficiale în scurt timp.

De asemenea, pe DJ 704 A, în zona localității Pianu de Jos, traficul se desfășoară alternativ din cauza unui eveniment rutier survenit în legătură cu acest caz.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top