În plin circ mediatic în România, specialiștii arată că anunțul liberalilor de vânzare prin listare la bursă a Hidroelectrica este realmente periculos pentru economia națională.

0

O listare la bursă a Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie românească, în plină criză pandemică și energetică, ține de interese de partid și de grup, nu de interesul național, avertizează prof. dr. Mircea Coșea, fost ministru de stat. Acesta arată că statul trebuie să-și păstreze controlul asupra resurselor, așa cum fac toate țările din lume, pentru a-și asigura independența energetică, arată national.ro

Modelul economic global neoliberal pierde teren în toată lumea, dovedindu-și neajunsurile, semnalează economiștii. Statul trebuie să dețină un rol major în economie pentru gestionarea crizelor, astfel că anunțul liberalilor de vânzare prin listare la bursă a Hidroelectrica este realmente periculos pentru economia națională.

”Tendința generală până în pandemie era ca societățile să fie listate pe bursă. Bursa era un instrument extrem de convenabil pentru finanțare. Intrarea în criza pandemică, care este, de fapt, începutul unei crize generalizate a modelului economic global neoliberal, face ca această listare la bursă să devină extrem de sensibilă din punctul de vedere al efectelor. Și anume, eu sunt de părere că nu este nici într-un caz momentul ca să se treacă la o listare, ca să nu spun vânzare, a unor societăți de interes strategic, extrem de importante în condițiile declanșării unei crize tocmai pe strategia energetică. În momentul în care cel mai important lucru de acum înainte este independența pe resurse, pentru că resursele devin cel mai important lucru al independenței și al siguranței în toată lumea asta, listarea la bursă aduce probabil un beneficiu minor din punctul de vedere al bugetului, dar se pierde capacitatea de dezvoltare individuală a unei politici de independență pe energie. Nu este momentul acum să listăm Hidroelectrica la bursă. Categoric eu sunt împotriva acestui lucru. În momentul de față, o listare a bursă a Hidroelectrica miroase a interes partinic și de grup. Nici nu se obține efectul scontat pentru beneficii, pentru că bursele nu lucrează la parametrii maximi, sunt foarte fluctuante, iar o politică românească pe termen lung de obținere a independenței și siguranței energetice nu presupune ieșirea statului din joc”, a declarat pentru national.ro prof. dr. Mircea Coșea.

Fostul ministru de stat amintește și de privatizarea Petrom, care a fost un act de sabotare a economiei pe termen lung, arătând că, de acum încolo, conceptul de guvernare trebuie să fie puterea de a decide asupra resurselor naționale.

Virgil Popescu, susținut de Iohannis

Președintele Sindicatului Solidaritatea Hunedoara, Cristian Iștoc, consideră că prezența actualului ministru al Energiei, Virgil Popescu, în trei guverne diferite demonstrează că acesta este susținut de Iohannis. Împotriva ministrului a fost inițiată o moțiune simplă, însă aceasta nu va fi votată nici de PNL, nici de PSD. Cristian Iștoc a cerut coaliției de guvernare înființarea unui comitet extra-ministerial, la care să participe toți actorii din piața energiei, pentru a găsi soluții pentru criza energetică, având în vedere că aceasta are efecte devastatoare asupra nivelului de trai al românilor. Sindicatul Solidaritatea Hunedoara a solicitat adoptarea unei Strategii energetice naționale care să conducă la eliminarea dependenței de import la energia electrică a României.

Alinierea cu țările UE, doar la prețuri, nu și la salarii

Sindicaliștii arată că în România prețurile sunt aliniate la cele din țările UE doar la energie electrică, gaze naturale, combustibili, fără ca veniturile salariale să fie aliniate la același nivel.

”Știm că circa 80% din necesarul energetic al României este asigurat din zona de sud a țării, importul devenind o dependență necesară pentru asigurarea energiei în zona de nord. Grav este faptul că toate produsele fabricate în țară ajung la costuri prea mari pentru a rămâne competitive pe piață. Sărăcirea populației, falimentul producătorilor sunt în interesul altor țări, lucru neacceptat de români. Solicităm repornirea capacităților de producere a energiei electrice pe cărbune din Românie, până la intrarea în sistem a altor capacități modernizate. Solicităm revenirea la prețurile din 2020 și la tranzacționarea energiei pe piața OPCOM”, se arată într-o scrisoare deschisă a Sindicatului Solidaritatea adresată coaliției de guvernare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top