Pompierii bihoreni intervin un accident rutier grav în care au fost implicate două autoturisme. În momentul alertării, s-a raportat existența a două persoane încarcerate, ambele conștiente.

La fața locului au fost mobilizate Stația de Pompieri Aleșd, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare grea, echipajul de prim ajutor, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea cu medic de urgență.
La sosirea echipajelor, au fost identificate trei persoane implicate în accident. Două dintre acestea erau conștiente, iar a treia se află în stop cardio-respirator, cadrele medicale începând imediat manevrele de resuscitare.
Intervenția este în desfășurare. Echipajele lucrează pentru extracția victimelor, acordarea îngrijirilor medicale de urgență și stabilizarea acestora în vederea transportului la unități medicale.