O tânără de 15 ani a murit, iar șoferul de 18 ani este rănit în urma unui accident rutier produs pe Autostrada Orăștie-Sibiu.
Șoferul unui autoturism marca BMW ,în timp ce se deplasa pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu-Orăștie, în afara localității Pianu din județul Alba, a pierdut controlul autoturismului din cauza vitezei și a ieșit în afara părții carosabile. Mașina s-a rostogolit, apoi, de câteva ori.
În urma impactului, tânăra pasageră de 15 ani din Zlatna, care ocupa scaunul din dreapta a murit pe loc iar șoferul, a fost rănit ușor. Vitezometrul mașinii a rămas blocat la 160 km/h.
Cei doi erau prieteni, iar băiatul avea permisul doar de câteva luni.



