FOTO : FRĂȚIA CIOATELOR ! Se fură de ani de zile din averea statului, cine plătește ?

0

Încă din luna octombrie 2018 mai multe echipe de polițiști și inspectori ai ITRSV Cluj și Alba efectuează controale amănunțite la două Ocoale Silvice care au legături strânse cu directorul Direcției Silvice Alba, Gheorghe Dan Boariu.

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Cluj a confirmat pentru Opinia Transilvană că controalele efectuate la cele două Ocoale Silvice fac obiectul unor dosare penale, însă până la finalizarea anchetelor operațiunea este coordonată de Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.

În urma controlului efectuat în cantonul Valea Lungă s-a descoperit că inclusiv cioatele rămase au fost scoase iar în zonele afectate au fost puse boabe de porumb ca ulterior să pară un atac al mistreților: ” o metodă ingenioasă” ne-a spus un oficial al anchetei. Cert este că în jurul acestor jafuri se află un grup organizat care se acoperă unul pe celălalt.

Cine sunt cei care au format această FRĂȚIE?

Fiind vorba de interesele mai multor grupări, acuzațiile pot fi reciproce însă aceste aspecte sunt stabilite doar de oamenii legi care adună în continuare informații și dovezi în acest sens. Mai mult decât atât chiar directorul DS Alba, Gheorghe Boariu, în urma informațiilor apărute în spațiul public a cerut demararea unor anchete.

Din declarațiile și plângerile făcute împotriva celor implicați în acest caz reiese că C. Romeo Ioan, șef de district la OS Blaj a emis în mai multe rânduri documente (avize de însoțire) pentru pădurarul C. Virgil, fără să respecte coordonatele geografice ale parchetului. Acesta a fost văzut emițând coduri inclusive din fața unui supermarket. C. Romeo Ioan este cunoscut ca fiind omul de casă al directorului Gheorghe Boariu, surse apropiate spun că acesta îi punea gresie, faianță, îi făcea focul boss-ului și în multe cazuri îl sponsoriza cu bani, ca și omul de afaceri Lia. Cumnatul lui C. Romeo Ioan este ofițer la Poliția Economică Blaj.

C. Virgil este pădurar la RNP, Cantonul Valea Lungă, aici surse din cadrul anchetei spun că au găsit cioate provenite din tăieri ilegale. Acesta împreună cu cumnatul său, sub stricta supraveghere a șefului de district, C. Romeo Ioan, aveau o echipă de tăietori de lemne pe care îi coordonau să taie și să transporte lemne la persoanele indicate de către aceștia. Banii erau ridicați ulterior de apropiații pe zona respectivă a directorului Direcției Silvice. Muncitorii susțin că luau utilajele și sculele de acasă de la pădurarul C. Virgil și de la cumnatul acestui C. Alin.

Implicat în aceste presupuse ilegalități este și cumnatul lui Boariu Gheorghe, pădurar la OS Blaj, cantonul Glogoveț, T. Alin Zașiu. Acesta ori a ascuns, ori credea că  pagubele produse în cantonul său de oamenii lui C. Romeo Ioan și C. Virgil vor fi rezolvate fără ca el să fie implicat. De unde reiese că nu știa ce se intâmplă pe tarlaua sa.  

 Se vorbește că angajații din domeniul silvic se comportă între ei de parcă ar face parte dintr-o frăție, aceștia se apără reciproc, iar când se constată niște furturi de genul celor prezentate mai sus folosesc expresia “Muta plătește”, muta fiind pădurea statului.

“A fost un control, s-a terminat, au fost identificați niște arbori tăiați și care-i problema? Mai sunt și uscături. Ce se bagă presa în treaba asta? Vedeți-vă de treaba voastră” – este clasicul răspuns pe care presa îl primește în astfel de cazuri.

Tocmai pentru că” MUTA” nu vorbește este treaba noastră să scoatem la iveală aceste jafuri care în foarte multe cazuri rămân fără nici o rezolvare și ajung să plătească doar pădurarii sau paznicii cantoanelor. Revenim cu un material de excepție care face o paralelă între Regulamentul Silvic și ce se petrece în cadrul Direcției Silvice Alba. Discrepanțe de la cer la pământ între veniturile pădurarilor” protejați” și a celor ce ajung să fie acuzați de nimicuri.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top