Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș, au reținut miercuri, pentru 24 de ore, doi bărbați din municipiul Sebeș.
Cei doi bărbați, sunt acuzați că pe fondul unor discuții în contradictoriu, au provocat un scandal, în urma căruia au agresat un alt bărbat, cel din urmă având nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.
La data de 25 august 2021, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 50 de ani și față de unul de 21 de ani, ambii din Sebeș, care sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în noaptea de 21/22 august 2021, în jurul orei 01,00, în timp ce se aflau în curtea locuinței unuia dintre ei, pe fondul unor discuții contradictorii, l-ar fi agresta pe un tânăr de 23 de ani, din Cisnădie, județul Sibiu, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii.
Potrivit concluziilor medico-legale, victima ar avea nevoie de 35 – 40 de zile de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de azi, 26 august, cele două persoane reținute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.