Compania de salubritate RER VEST-RETIM, amendată de Poliția Locală din Sebeș, pentru neridicarea deșeurilor de pe raza municipiului

0

După amenda primită din partea Direcției de Sănătate Publică Alba, în valoare de 40.000 de lei, compania de salubritate RER VEST-RETIM, a mai primit o contravenție, de data aceasta, din partea Poliției Locale din municipiul Sebeș.

Operatorul de salubritate a fost amendat, pentru neridicarea deșeurilor existente în Parcul Arini din municipiu.

Primarul Dorin Nistor nu manifestă clemență față de operatorul de salubritate Rer Vest – Retim.

Miercuri, 3 ianuarie 2022, Poliția Locală a Municipiului Sebeș a întocmit un nou proces verbal de contravenție adresat Asocierii RER VEST – RETIM, pentru neridicarea deșeurilor, conform graficului stabilit, din Parcul Arini nr. 1.

Sancțiunea aplicată operatorului de salubritate este în conformitate cu Hotărârea nr. 222/2021 a Consiliului Local al Municipiului Sebeș privind aprobarea Regulamentului pentru desfășurarea activităților de curățenie, întreținere, păstrarea liniștii și ordinii publice în Municipiul Sebeș, articolele 5.2. A) și 5.3. B).

Reamintim faptul că poliția locală monitorizează activitatea operatorului de salubritate prin intermediul sistemului de supraveghere video al municipalității.

La începutul anului 2022, Asocierea RER VEST-RETIM a apelat la sprijinul primăriei în vederea comunicării publice a unor informații pentru colectarea eficientă a deșeurilor, la termenele anunțate.

Asocierea RER VEST-RETIM solicită cetățenilor și agenților economici care locuiesc sau au sediul pe bulevardul Lucian Blaga, străzile Patria, I.L. Caragiale, Bistrei și Piața Primăriei să scoată la stradă recipientele cu deșeuri cu o seară înainte de ziua colectării.

Aceștia asigură că ridicarea deșeurilor se va face în zilele anunțate în program, dimineața cât mai devreme, pentru a nu perturba traficul auto.

De asemenea, operatorul de salubritate anunță că sesizările se pot trimite telefonic la numărul: 0374 885694 sau prin email: sesizari.alba@rervest.ro, pentru a fi recepționate și rezolvate în cel mai scurt timp posibil.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top