Cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, mai mulți jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, care s-au remarcat prin rezultate excepționale obținute în activitatea profesională, au fost avansați în grad înaintea expirării stagiului minim.
Un număr de 13 jandarmi – 4 ofițeri și 9 subofițeri au fost înaintați în gradul rumător.
Nu au fost uitați nici colegii care în ultima perioadă s-au remarcat prin curajul și prin intervențiile care au dus la salvarea de vieți, în acest sens un număr de 7 subofițeri au primit diplome de apreciere din partea instituției.
Ceremonia a avut loc la Muzeul Principia din Alba Iulia, iar în cadrul ceremoniei au fost subliniate principalele aspecte care au contribuit la decorarea drapelului de luptă al Jandarmeriei Alba.
Domnul inspector șef, locotenent colonel Pașca Tudor Gheorghe a dat citire mesajului Inspectorului General al Jandarmeriei Române și a transmis aprecieri și mulțumiri tuturor:
,,Suntem extrem de onorați pentru cinstea care ni s-a făcut și pentru recunoașterea publică a eficienței de care dăm dovadă în munca depusă. Promitem solemn să dăm dovadă în continuare de profesionalism, îndeplinindu-ne la standarde înalte misiunile pe care le avem în cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională.
În numele colegilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba vă mulțumesc tuturor pentru prezența de astăzi și am nădejdea că Dumnezeu ne va binecuvânta pe mai departe.”
În finalul ceremoniei au luat cuvântul domnul Nicolae Albu, Prefectul judeţului Alba, domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba și domnul Emil Popescu viceprimarul municipiului Alba Iulia, care au transmis cuvinte de apreciere pentru instituția Jandarmeriei Alba, pentru profesionalismul și devotamentul de care a dat dovadă.

















