ANM : Cod Portocaliu de caniculă și vijelii puternice în județul Alba ,valabil până mâine dimineață

0

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică de Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică și caniculă. Astfel județul nostru se afla sub incidenta următoarelor coduri: Avertizare meteorologică Cod Portocaliu ce vizează averse torențiale care vor acumula 25-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii (2-4 cm), descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, valabilă pana în data de 23 iunie ora 06.00.

Recomandăm populației să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apelor pluviale. În cazul creșterii debitelor pe anumite cursuri de apă, facem apel la cetățeni să nu traverseze râurile prin apă și să nu se apropie de malurile acestora.

Evitați adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție. Sistați activităţile desfășurate în teren deschis sau la înălțime. Închideți toate ferestrele locuinţei şi altor categorii de construcții. Evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ.

Avertizare meteorologică Cod Portocaliu valabilă pe parcursul întregii zile și vizează val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat. Astfel va recomandam să urmați câteva reguli simple pe timpul acestei avertizări meteo: Stați la umbră și evitați expunerea prelungită la soare! Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice! Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise! Consumați fructe și legume proaspete! NU aprindeți focul în zone cu vegetație uscată sau împădurite pentru a preveni incendiile! Resturile de țigară pot genera incendii. NU le aruncați la întâmplare! 👉🏻

Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și aflați mai multe despre codurile emise https://www.meteoromania.ro/avertizari/ Accesați https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cum să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top