Un ordin de protecție provizoriu pe timp de 5 zile, a fost emis de polițiștii din Alba Iulia, pe numele unui bărbat de 47 de ani, din municipiu, acuzat de violență în familie.
După o discuție în contradictoriu, avută cu soția sa, bărbatul ar fi lovit – o peste membre și cap.
La data de 29 iunie 2021, în jurul orei 16.00, în urma unui apel, prin 112, polițiștii din Alba Iulia au intervenit la o locuință din Alba Iulia, unde a fost semnalată o faptă de agresiune asupra unei femei. Polițiștii au constatat că un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, și-ar fi agresat soția, aplicându-i mai multe lovituri peste membre și cap, în contextul unor discuții contradictorii.
Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării răspunsurilor date de victimă, au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care i-au interzis, bărbatului violent, să se apropie, la o distanță mai mică de 100 de metri, de soția sa.
Pe numele său, a fost întocmit dosar penal, pentru violență în familie.