Accident rutier la Sebeș: Un tânăr în vârstă de 21 ani, și-a pierdut viața, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un sens giratoriu

0

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din Sebes, și-a pierdut viața duminică seara, în urma unui accident rutier.

Din cauza vitezei, acesta nu a mai putut controla mașina la volanul căreia se afla, intrând cu autoturismul într-un sens giratoriu din centrului municipiului Sebeș.

În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat.

La locul accidentului, s-au deplasat pompierii din cadrul Secției de pompieri Sebeș, pentru acordarea primului ajutor și descarcerare, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul descarcerare, un echipaj de prim ajutor și o ambulanță din partea Serviciului Județean de Ambulanță Alba.

Potrivit ISU Alba, în autoturism se află o persoană încarcerată, în stare de inconștiență.

Pompierii au extras persoana dintre fiarele contorsionate ale autoturismului, aceasta fiind predată echipajului medical.

Victima se află în stop cardio-respirator, medicii aflați la fața locului au început manevrele de resuscitare.

Din nefericire, trupul băiatului nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de medici, fiind declarat decesul acestuia.

Sursa – foto: ISU Alba

Distribuie

Lasă un comentariu

Top