Un accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN1 E60, între localitățile Izvoru Crișului și Șaula, unde două autocamioane au intrat în coliziune. La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Huedin, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj SAJ.
Din primele informații, unul dintre autocamioane transporta textile, iar celălalt panouri sandwich. Deși nu au existat persoane încarcerate, două persoane au primit îngrijiri medicale, iar șoferul în vârstă de aproximativ 53 de ani a fost transportat la spital.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs în jurul orei 05:50, după ce șoferul autocamionului care se deplasa dinspre Cluj spre Oradea ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, izbindu-se de celălalt ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 40 de ani. Testările cu aparatul etilotest au indicat valori negative pentru ambii conducători auto.
Traficul în zonă a fost îngreunat pentru câteva zeci de minute, circulația desfășurându-se cu dificultate pe durata intervenției echipajelor.
