Consilierii locali ai partidului AUR au depus marți, 31 martie, o propunere legislativă care vizează instituirea unor facilități temporare pentru transportul public în comun. Proiectul propune acordarea gratuității totale pentru toți cetățenii municipiului, în fiecare zi de vineri, pe o perioadă de trei luni.
Conform documentației depuse, măsura ar urma să intre în vigoare începând cu data de 15 aprilie. Inițiativa vine ca un răspuns direct la creșterea prețurilor la carburanți, fenomen care a pus o presiune financiară suplimentară pe bugetele familiilor din Alba Iulia.

Principalele obiective ale proiectului „Vinerea Verde” locală sunt:
• Sprijin economic: Reducerea cheltuielilor de mobilitate pentru populație în contextul inflației.
• Decongestionarea traficului: Diminuarea numărului de autoturisme personale aflate în trafic la final de săptămână.
• Protecția mediului: Încurajarea transportului alternativ pentru reducerea emisiilor de poluanți în zonele urbane aglomerate.
„Dorim să analizăm oportunitatea unei hotărâri care să vină în sprijinul cetățenilor afectați de scumpiri. Această facilitate nu este doar o măsură socială, ci și un pas spre un oraș mai puțin poluat și mai bine organizat din punct de vedere al traficului”, au transmis reprezentanții formațiunii.
Propunerea va intra în circuitul de avizare al comisiilor de specialitate, urmând să fie supusă dezbaterii și votului în cadrul următoarei ședințe de Consiliu Local. Dacă va fi aprobată, Primăria Alba Iulia va trebui să stabilească mecanismul de compensare a costurilor către operatorul de transport.