O femeie în vârstă de 75 de ani și-a pierdut viața, în urma unui accident rutier, care a avut loc duminică, pe DN1, pe raza localității Decea.
Un autoturism condus de o femeie în vârstă de 50 de ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile, după ce șoferița a pierdut controlul asupra volanului.
La locul producerii accidentului, intervin pompierii din cadrul Detașamentului Alba Iulia, pentru acordarea primului ajutor și descarcerare, cu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor, 1 ambulanță din cadrul Serviciului Județean Aba cu medic.
Potrivit ISU Alba, este vorba despre un auto răsturnat, 2 persoane ieșite din autoturism, 1 persoana încarcerată.
Pompierii militari lucrează la extragerea persoanei din autoturism
Potrivit IPJ Alba, în urma testării conducătoarei auto, cu aparatul etilotest, a rezultat faptul că acesta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Persoana încarcerată a fost extrasă din autoturism de către pompierii militari și predată echipajului SAJ, urmând ca acesta să fie transportată la CPU Aiud, au transmis reprezentanții ISU Alba.