Peste 270 de autovehicule destinate transportului public de persoane și marfă, verificate de către polițiști din Alba, în cadrul acțiunii TRUCK&BUS. Au fost date 94 amenzi

0

Peste 270 de autovehicule destinate transportului de marfă și persoane, au fost controlate de polițiști rutieri din cadrul IPJ Alba, timp de o săptămână, în cadrul acțiunii Bus & Truck.

Pentru neregulilor constatate, oamenii legii au aplicat 94 de amenzi contravenționale.

În perioada 08-14 mai 2023, polițiștii rutieri din judeţul Alba au verificat 202 autovehicule destinate transportului de marfă și 73 autovehicule destinate transportului de persoane. Toți conducătorii au fost testați cu aparatul etilotest. Acţiunile poliţiştilor din judeţul Alba, pentru creşterea siguranţei rutiere, vor continua.

Polițiștii rutieri din Alba Iulia au participat la acțiunea TISPOL TRUCK&BUS, desfășurată în cursul săptămânii trecute, pentru creșterea gradului de siguranță în trafic și reducerea riscului rutier în transportul de mărfuri și persoane.

Au fost verificate 202 autovehicule destinate transportului de marfă și 73 autovehicule destinate transportului de persoane, iar polițiștii au constatat 94 abateri de natură contravențională, din care 88 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 4 la OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și o abatere la HG 1373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.

Activitatea s-a desfășurat în continuarea acțiunilor desfășurate de polițiștii rutieri, în vederea creșterii siguranței transportului de mărfuri și persoane.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a fost de aproximativ 27000 lei.

Prezența polițiștilor pe sectoarele de drum public de pe raza județului Alba, a constituit un factor determinant în prevenirea accidentelor rutiere, prin aceea că, în perioada analizată nu s-au comis accidente de circulație cu consecințe grave în care să fie implicați cu vinovăție transportatori de mărfuri sau persoane.

Acțiunile pentru creșterea siguranței rutiere vor continua. 

Distribuie

Lasă un comentariu

Top