Polițiștii, pompierii, jandarmi, polițiști locali și reprezentanți ai Ambulanței, au fost joi alături de elevii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu”.
Salvatorii le-au explicat eleviilor prezenți, modul de de intervenție în cazul unei situații de urgență semnalată prin 112.
Copii au putut să admire tehnica de intervenție de care dispun salvatorii, într-o situație de urgență.
„Joi, timp de două ore, polițiști locali, reprezentanți ai IPJ, Jandarmeriei, ISU și Ambulanței s-au aflat la Școala Gimnazială „Avram Iancu”, în cadrul unei campanii de informare intitulată „Ziua Serviciilor de Urgență”.
Copiii au putut să se familiarizeze cu tehnica de intervenție și să le pună întrebări celor care lucrează în slujba comunității.
Așa cum se poate vedea și din fotografii, au fost momente destinse, pline de entuziasm, din care fiecare participant a avut de învățat.
Îi felicit, pe această cale, pe toti cei prezenți!, a transmis Emil Popescu, viceprimar al municipiului Alba Iulia”, a fost mesajul postat de viceprimarul Emil Popescu, cu Zilei Serviciilor de Urgență”, într-o postare pe pagina de socializare.







