FOTO : Dimensiunea dezastrului de la Depozitul Ecologic de deșeuri de la Galda!

0

Vicepreședintele ANRSC, Daniel Zdrânc, deschide din nou subiectul Depozitului Ecologic de la Galda. Acesta scoate în evidență pericolul legat de alunecările de teren din  zonă și modul în care au fost executate lucrările de consolidare care lipsesc cu desăvârșire. Într-o postare pe rețelele de socializare Zdrânc susține că nimeni nu vrea să ia nici o măsură în acest sens iar locuitorii județului au de suferit.

În urma cu trei săptămâni am atras atenția asupra alunecărilor de teren care riscă să afecteze o investiție de zeci de milioane de euro (Depozitul Ecologic Galda).
Consiliul județean Alba prin administratorul public a răspuns rapid ”Alunecările de suprafață sunt monitorizate și nu pun în pericol depozitul”.


În nici trei săptămâni o parte a taluzului din spatele celulelor bio s-a deplasat peste rigola principală de scurgere a apei, pământul ajungând efectiv pe platforma betonată la mai puțin de 10m de construcții.De asemenea în imaginile de mai jos se pot vedea înca 3 deplasări majore ale taluzului,chiar în zona în care a fost consolidat cu peste 1 milion de euro.Infiltrațiile de apă și noroi au lăsat urme vizibile în tot perimetrul celulelor de compost.
Anul acesta va expira și termenul de garanție pentru obiectiv, iar cu asocierea de firme care a executat lucrarile C.J. Alba este în litigiu.
Oare cât vor plăti locuitorii județului Alba pentru aceste probleme? Oare câți ani vom mai trimite gunoiul la Tg.Jiu sau Odorhei în regim de taxi?

De menționat este că în procesul verbal de recepție al depozitului ecologic încheiat în 15.09.2017 la aproape un an de la deschiderea recepției,  au fost constatate ca fiind conforme lucrările de consolidare a taluzurilor. Infiltrațiile au ajuns la celulele biologice iar terenul din jur este surpat în mai multe locuri.
În 2016 Consiliul Județean Alba a avansat mai multe termene de finalizare pentru acest depozit, niciunul nu a fost respectat, iar reparațiile taluzurilor surpate au costat peste 1 milion de euro, bani care se adaugă la costul proiectului care depășește 40 de milioane de euro.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top