Ca urmare a apariției unor imagini, în spațiul public, în care apar două persoane care o agresează pe alta, imediat după ce acesta a fost acroșat de un autoturism, Compartimentul Informare și Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Alba este abilitat să comunice următoarele:
La data de 5 noiembrie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia s-a sesizat, din oficiu, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe de către doi bărbați, în vârstă de 28, respectiv 18 ani, cetățeni turci, cu reședință în municipiul Alba Iulia.
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în data de 1 noiembrie 2024, cei doi ar fi urmărit și ar fi acroșat, cu un autoturism, un bărbat de 37 de ani, din localitatea Ovidiu, județul Constanța, iar, ulterior, l-ar fi agresat, în contextul în care bărbatul ar fi sustras, anterior, articole vestimentare din magazinul unuia dintre agresori.
Față de cei doi agresori, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.