Miercuri seară, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Alba Iulia, a avut loc un accident rutier, în urma căruia a rezultat doar pagube materiale.
Accidentul a fost provocat de un șofer băut, care în urma testului cu aparatul etilotest, acesta a avut o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La data de, 25 august, în jurul orei 20.00, un bărbat de 65 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din municipiu, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat din Alba Iulia.
În urma accidentului, au rezultat doar pagube materiale.
În urma testării conducătorilor auto, cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 65 de ani a rezultat valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.