Sala de sport „1 Mai” din Alba Iulia, a fost preluată de municipalitatea locală.
Anul viitor, sala de sport va fi reabilitată și modernizată, acesta va beneficia de o tribună cu peste 100 de locuri pentru spectatori și o parcare.
Anunțul a fost făcut joi, de primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa pe pagina de socializare.
„Am început, încă de la preluarea mandatului, demersurile pentru preluarea Sălii de Sport „1 Mai”, clădire din centrul orașului aflată într-o avansată stare de degradare. În anii de glorie, sala era folosită preponderent pentru antrenamente și competiții din sfera artelor marțiale, dar și pentru alte sporturi individuale.
Acum, după foarte mulți ani în care investițiile au lipsit cu desăvârșire, aceasta ajungând, la propriu, o ruină, fiind în administrarea Ministerului Sportului, am reușit să o preluăm, prin Hotărâre de Guvern, pentru a putea fi reabilitată, modernizată și reintrodusă în circuitul sportiv.
La începutul anului 2023, după perfectarea documentelor, vom începe procedurile pentru reabilitarea și modernizarea sălii. După modernizare, aceasta va putea fi folosită pentru antrenamente și competiții sportive, fiindcă dispune de o tribună cu peste 100 de locuri pentru spectatori și de o curte în care vor putea fi amenajate locuri de parcare„.