Acțiuni ale polițiștilor de la rutieră pe drumurile din județ. De această dată nu singuri, ci împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român, care au verificat starea tehnică a mașinilor oprite în trafic.
În urma acestei acţiuni, unii conducători auto s-au ales cu amenzi usturătoare și au rămas fără certificatul de înmatriculare.
Cei care nu au îndeplinit toate condiţiile tehnice s-au ales cu reţinerea certificatului de înmatriculare până la remedierea deficiențelor şi cu amenzi.
În cadrul acțiunii oamenii legii au descoperit opt autoturisme care prezentau defecțiuni tehnice, fiind aplicate 14 sancțiuni contravenționale pentru defecțiuni tehnice și alte abateri de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, iar 4 certificate de înmatriculare fiind reținute.