Ordin de protecție provizoriu și dosar penal pentru violență în familie, pentru un bărbat din Șibot, care și-a agresat iubita

0

Polițiștii din Vințu de Jos, au emis un ordin de protecție provizoriu și au deschis un dosar penal pentru violență în familie, pe numele unui bărbat din comuna Șibot.

Bărbatul este învinuit că și-a agresat iubita, pe fondul unor consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu.

În după amiaza zilei de 4 iunie 2023, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați de către o femeie de 51 de ani, din comuna Șibot, județul Alba, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubinul său.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul ar fi lovit-o pe femeie, fără a-i provoca leziuni care să necesite acordarea de îngrijiri medicale.

În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de partenera sa. Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top