Numărul 1 mondial în tenis, sârbul Novak Djokovic, va fi expulzat din Australia, după ce tribunalul țării de la Antipozi, i – a respins pentru a doua oară, jucătorului sârb viza de intrare în țară.
Decizia a fost luată în unanimitate de voturi, de către trei judecători.
Mai mult de cât atît, Nole trebuie să plătească și costurile aferente procesului și daune guvernului australian, în valoare de 500.000 dolari.
Audierile la tribunalul federal din Melbourne în dosarul care l -a privit pe Djokovic, au durat 5 ore, de la 00.30 şi 05.30, cu o pauză de o oră.
Decizia tribunalului din Melbourne, nu poate fi atacată cu recurs, astfel că, Djokovic va fin nevoit să părăsească Australia în orele următoare.
Cea mai grea lovitură pentru Nole, va fi aceea a neparticipării sale la Australian Open, care începe luni.
Tenismenul sârb a sosit în Australia la 5 ianuarie, iar forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport.
La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovic viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia.
Liderul ATP a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi. Djokovic a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, la 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. El a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.
Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat, vineri, a doua oară viza de intrare în ţară deţinută de liderul ATP, decizie de asemenea contestată de avocaţii lui Djokovic.
