Câtă vreme mai putem tolera batjocura? Klaus Iohannis nu mai este demult președintele tuturor românilor, ci simbolul aroganței și al disprețului față de popor. Cu un zâmbet rece și cu o tăcere plină de sfidare, omul care a jurat pe Constituție să apere România a reușit, mandat după mandat, să calce în picioare speranțele și încrederea unei țări întregi.
Românii au fost tratați ca niște supuși nedemni, reduși la tăcere de indiferența glacială a unui președinte rupt de realitate. În timp ce cetățenii se confruntau cu crize economice, sanitare și sociale, Iohannis era preocupat de privilegii, vacanțe exotice și alianțe de culise. Aroganța sa nu a mai fost doar o trăsătură personală, ci un program politic aplicat zilnic împotriva celor care l-au ales.
Și acum, după ani de promisiuni trădate, ies la iveală fapte care pun sub semnul întrebării însăși loialitatea lui Klaus Iohannis față de România. Ceea ce mulți români au simțit instinctiv – că președintele nu-și mai reprezintă țara, ci doar un cerc restrâns de interese – devine tot mai clar. Pentru un șef de stat, aceasta nu este doar o greșeală: este o formă de trădare a mandatului primit.
Poporul are dreptul să-i ceară socoteală. Nu prin violență, ci prin mijloace democratice: prin anchete, prin justiție, prin vot și prin vocea publică. Pentru că nicio funcție, oricât de înaltă, nu oferă imunitate împotriva responsabilității. România nu are nevoie de un președinte care își disprețuiește poporul, ci de lideri care înțeleg că respectul și slujirea națiunii sunt obligații sacre.
Klaus Iohannis trebuie judecat în primul rând de conștiința colectivă a românilor. Și verdictul e deja limpede: aroganța și trădarea nu pot fi uitate.
