Echipa de fotbal a comunei albaiuliene Livezile, s-a calificat la turneul final al Cupei Satelor, competiție organizată de către Federația Română de Fotbal.
Turneul final al Cupei Satelor, va avea loc în comuna Baia de Fier din județul Gorj.
Livezile a participat în data de 2 mai, la faza zonală a competiției care s-a desfășurat în comuna Bungard, din județul Sibiu.
Adversarele „cireșarilor” au fost echipele din localitățile Șelimbăr (Sibiu), Remetea (Harghita), Sâncraiu de Mureș (Mureș) și Feldioara (Brașov).
În meciurile susținute, jucătorii din Livezile au obținut 3 victorii (3-0 Remetea, 2-0 cu Sâncraiu de Mureș, 2-0 Feldioara), echipa din județul Alba clasându-se pe locul 1 cu maxim de puncte.
Cupa Satelor este cel mai amplu proiect de scouting în mediul rural, iar echipele participante sunt mixte. Competiția națională U13 este organizată de Federația Română de Fotbal și dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România.
