Pe numele unui bărbat din Arieșeni, polițiștii au deschis un dosar penal pentru violență în familie.
Aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, bărbatul și-a agresat soția și pe cele două fiice minore.
În seara zilei de 29 aprilie 2022, Poliție Orașului Câmpeni a fost sesizată de către o femeie din Arieșeni, cu privire la faptul că a fost agresată de soț.
Din primele cercetări, a rezultat că, în seara zilei de 29 aprilie 2022, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 45 de ani, ar fi agresat-o pe femeie, dar și pe cele două fiice, cu vârste de 14 și 16 ani.
Față de bărbat, a fost emis un ordin de protecție provizoriu prin care este obligat să păstreze o distanță minimă de 50 de metri, față de membrii familiei sale și a fost evacuat, imediat din locuință.
Este cercetat penal, pentru violență în familie.
Un comentariu
Când femeia te duce în pragul disperării e urât rău de tot ! Păcat de el bietul !