COVID – 19 Alba: Aproape 380 de cazuri noi de infectări cu coronavirus. A fost înregistrat și un deces

0

Situația infectărilor cu COVID -19, rămân una alarmantă în județul Alba, unde în ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 379 de cazuri noi.

Numărul total al persoanelor infectate cu COVID 19, a ajuns în Alba, la 37.518.

Dintre acestea, un total de 34,188 persoane au fost declarate vindecate.

Din păcate, un număr de 1.141 persoane, au pierdut lupta cu coronavirusul.

Sâmbătă, în județul Alba au fost prelucrate în total 790 de teste, 432 PCR și 358 de teste rapide. Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 384658 mai exact, 313242 de teste PCR și 71416 de teste rapide.

La nivelul județului, a fost înregistrat și un deces, al unei femei în vârstă de 88 ani, din comuna Ciugud, nevaccinată, având însă comorbidități.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top