Inspectoratul pentru Situații de Urgență Alba Iulia a continuat campania de informare în rândul cetățenilor din municipiu, privind comportamentul acestora în cazul unor situații de urgență.
” În cadrul Săptămânii Protecţiei Civile, colegii noștri derulează campanii de informare a populaţiei în ceea ce priveşte comportamentul cetăţenilor în cazul unor situaţii de urgenţă.
În cadrul acestor campanii, cadrele militare si voluntarii ISU Alba au fost prezenți în spațiile cu afluență mare de persoane (mall-uri, centre comerciale, mijloace de transport în comun), unde au împărţit pliante şi au discutat cu cetăţenii veniţi la cumpărături, explicându-le ce măsuri ar trebui să ia acasă ori la birou, dar şi cum ar trebui să se comporte în cazul unor situaţii de urgență.
De asemenea, în cursul zilei de astăzi, începând cu ora 13.00 aceștia vor fi prezenți în incinta Alba Mall din municipiul Alba Iulia unde vor desfășura atât activități de informare preventivă cât și de acordarea primului ajutor medical!”, a fost mesajul transmis de către ISU Alba prin intermediul paginii de socialziare.











