Bărbatul acuzat de tentativă de viol asupra mamei celor 6 copilași din Abrud, audiat de Poliție. Femeia se teme pentru familia sa

0

Apar detalii noi în cazul mamei celor 6 copii din Abrud care în urmă cu câteva zile a fost victima unei tentative de viol. Femeia susține că a fost agresată de un bărbat, apropiat al familiei.

După sesizarea făcută, Poliția orașului Abrud a deschis o anchetă în acest sens. În urma raportului eliberat de medicina legală reiese faptul că tânăra mamă prezintă pe corp urme de violență care din fericire nu i-au pus viața în pericol.

Vineri, bărbatul acuzat de tentativă de viol a fost prezent la audieri împreună cu soția sa, acuzată si ea de amenințări și injurii aduse persoanei vătămate. Mai mult decât atât cei doi soți au încercat să intimideze și să amenințe pe toți cei care s-au implicat în sprijinirea familiei celor 6 copilași. Victima, în vârstă de 24 de ani, susține că este urmărită de apropiați ai agresorului și se teme de ce v-a putea urma.

Din fericire, alături de familia nevoiașă cu cei 6 copii se află voluntarii Asociației ”Stergem Lacrimi” care îi vor sprijinii în toate problemele până în momentul în care vor reuși să cumpere casă pentru copilași.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top