Bărbat din Roșia Montană, reținut după ce a condus un ATV neînmatriculat, fără permis și sub influența alcoolului

0

În noaptea de 8/9 aprilie 2026, polițiștii din Abrud au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Roșia Montană, județul Alba, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Acesta a fost depistat de către polițiști, la data de 8 aprilie 2026, în jurul orei 22.00, în timp ce conducea un ATV, pe DJ 742, pe raza comunei Roșia Montană.

Din verificări a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere, iar vehiculul nu este înmatriculat sau înregistrat în circulație. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 1,11 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă, în incinta unității medicale, acesta a refuzat recoltarea mostrelor biologice de sânge.

În cursul zilei de 10 aprilie 2026, bărbatul de 47 de ani va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top