Amenzi usturătoare aplicate comercianților din Aiud, Sebeș și Blaj. Ce abateri au constatat polițiștii S.I.C.E

0

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au organizat o acțiune de verificare a modului de realizare a comerțului cu produse alimentare și nealimentare în municipiile Aiud, Sebeș și Blaj.

În cadrul acțiunii, au fost verificați 14 agenți economici, iar în urma controalelor au fost constatate 6 abateri de natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de 24.000 de lei. Ca și măsura complementară a fost confiscată suma de 956 de lei.

Dintre sancțiuni, 5 au fost aplicate la O.G. 28 din 1999 privind obligativitatea agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și una la Legea 154 din 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

A fost constatată o infracțiune la Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 3.000 de lei, constând în 32 de articole vestimentare.

Controalele la comercianți vor continua.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top